Chapman te învață cum să-i arăți partenerului că-l iubești. Dar ce faci când dorința dispare, când încrederea se clatină sau când nici nu știi cum să începi o relație? Patru cărți pentru întrebările la care „limbajele iubirii” nu răspund.
Ferentari și manele, un medic legist din anii ’80 care refuză să semneze un certificat fals, un fost polițist român pe o navă condusă de inteligența artificială. Trei cărți românești traduse în engleză, pentru cei care te întreabă ce să citească despre noi.
Serile se lungesc, iar copiii care au trecut de cărțile ilustrate vor povești care să-i țină treji. Am ales șase, de la un vârcolac din folclorul românesc până la o junglă din Amazon, fără povești de dragoste siropoase.
La ora 14:00 aflăm cine primește Nobelul pentru Literatură 2026. Până atunci, ne-am uitat pe rafturile noastre: laureați, eterni favoriți și mari scriitori pe care premiul i-a ocolit.
Nu toți cititorii vor monștri în octombrie. Unii vor doar neliniștea care crește dintr-o discuție banală, într-o mașină sau într-o bucătărie. Pentru ei am ales cinci romane, de la Iain Reid la Juan Rulfo.
Pe 5 octombrie se împlinesc 60 de ani de când s-a scris negru pe alb, la Paris, ce li se cuvine profesorilor. Îi sărbătorim cu șapte cărți despre cum învață copiii și cu câte o idee de încercat chiar a doua zi la clasă.
Matriarhă de-o alură herculeană, echipată până-n dinți cu cele mai aprige superstiții, dar și cu cele mai eficiente sudălmi, de discreția unui elefant într-o prăvălie de porțelanuri, Loxandra este, pe scurt, vorba englezului, „larger than life”. În toate cele.
Munca emoțională, de Rose Hackman (traducere Alina Iacob, coperta Gabi Toma, 304 pagini) este nu doar o carte feministă, ci o carte de-o excelență feministă notabilă: se concentrează ca un laser chirurgical asupra „creierului reptilian” al mentalității patriarhale, operând cu precizie tumori seculare și implantând soluția vindecării, a regenerării.
Toate povestirile din Florida surprind trecerea personajului principal printr-o cumpănă. Acesta e, de regulă, o protagonistă: o femeie solitară, cultă, independentă până la a fi asocială, spartană, lucidă, reflexivă. Este însă o eroină care traversează nenorocirea, fie aceasta dezastru natural sau criză personală, iar dacă aceste povestiri au valențe de pildă, pilda ar fi că
Toate trei te țin cu sufletul la gură și sunt de neratat pentru toți cei care cred că sărbătoarea Crăciunului izbutește să fie mereu magică fiindcă în spatele ei freamătă mereu aventurile nesfârșite ale luptei Binelui cu Răul și invincibila speranță că Binele învinge.
Numai că naratorul din Fiesta în bârlog este un băiat. Narcoromanul se derulează prin ochii unui copil de 10 ani. Iar asta, e de notat din capul locului, se dovedește a fi o decizie auctorială de geniu, întrucât asigură o perspectivă narativă absolut unică, cu un impact emoțional singular.
O carte dată naibii este romanul-oximoron: subțire ca o spumă de albuș și consistent ca o cremă de ciocolată; comic ca opera bufă și îmbibat de tragism; în tonuri afectuoase și cinice; despre o traumă colectivă intergenerațională față de care protagonistul e in denial. Ca tip de subiect, mesaj și abordare, O carte dată naibii șade alături de „La vita è bella”: