Aproape fiecare familie din România are pe cineva plecat. Un frate în Italia, o mătușă în Spania, un tată care vine acasă de Paște și de Crăciun. Vorbim des despre cei care pleacă: cât câștigă, ce trimit acasă, când se întorc. Mult mai rar vorbim despre cei care rămân, mai ales când sunt copii.
Cuprins
Cătălina Galer a fost unul dintre acești copii. Debutul ei, „Prima și ultima îmbrățișare”, tocmai a ieșit din tipar și pornește de la propria poveste. Sunt 224 de pagini scrise cu vocea unei fetițe de clasa a cincea.
Despre ce e cartea
Bacău, anii 2000. Maria locuiește cu familia într-un apartament de bloc. Tatăl pleacă la muncă în străinătate, iar curând îl urmează și mama. În țară rămân două fete. Ele încearcă să ascundă adevărul de cei din jur și să păstreze aparența unei familii întregi.
Povestea e spusă prin ochii Mariei, iar asta face diferența. Un adult ar explica plecarea prin bani, rate, viitorul copiilor. Un copil vede altceva: scrisorile care vin greu, telefoanele rare, promisiunea că „ne întoarcem repede” și felul în care cuvântul „repede” își schimbă înțelesul de la o lună la alta. „Prima și ultima îmbrățișare” vorbește despre dor, despre absență și despre maturizarea care vine prea devreme. O face cu o voce sinceră și caldă, fără să caute vinovați.
Pe pagina cărții, subtitlul spune totul: „Diaspora prin ochii unui copil”.
Patru ore, trei zile și o oală de ciorbă
Primele capitole au titluri care măsoară timpul: „Cu patru ore înainte”, „T0”, „Prima zi”, „Trei zile”. Așa numără și Maria. Tatăl e plecat de doi ani în Italia, unde lucrează pe șantier, deși acasă fusese inginer și profesor. Când vine vestea că a avut un accident și nu mai are cine să-l îngrijească, mama își face bagajul: două genți, nu prea mari.
În seara plecării, masa e plină: ciorbă, tocăniță, pizza, clătite, gogoși. Maria simte imediat că ceva nu e în regulă, pentru că atâtea bunătăți apăreau doar duminica, și nu toate deodată. A doua zi face un calcul de copil: o oală de ciorbă ține trei, patru zile, deci mama lipsește cel mult trei zile. Sandalele ei de primăvară sunt încă pe raftul de la ușă, așa că sigur se întoarce repede.
Cititorul adult știe de la primele pagini ce nu știe Maria, și din distanța asta vine toată tensiunea cărții. Nu e nevoie de scene mari. Ajunge o scrumieră pe care mama o spală și o pune la loc în bucătărie, deși tata fuma doar pe balcon, sau un capot rămas în cuierul de la baie, care încă miroase a ea.
Un secret prea mare pentru un copil de clasa a cincea
Prima regulă după plecarea mamei vine de la Elena, sora cu șase ani mai mare: la școală nu se spune nimic. Mama n-a vrut să afle nimeni. Pentru Maria, care până atunci nu știa să mintă nici când spărgea un bibelou, secretul devine o greutate fizică, o apăsare în piept care o însoțește la fiecare oră.
În prima zi fără mama, la matematică, e cu gândul în altă parte și ia primul patru din viața ei. Nu nota o doare cel mai tare, ci faptul că profesoara nu o lasă să explice, iar colegii par bucuroși că „tocilara” a greșit. Seara, pentru prima dată, nu are cui să-i spună. Cartea prinde foarte bine amestecul acesta de vinovăție, ușurare că nu o ceartă nimeni și iar vinovăție.
Elena e celălalt personaj important. Elevă de liceu, devine peste noapte adultul casei: dă ordine, are grijă de toate și refuză să-i cânte surorii ei „Tricolorul”, cântecul cu care o adormea mama. Pare rece, dar e tot un copil, pus într-un rol prea mare pentru el. Dedicația cărții vorbește chiar despre asta: despre copiii care au învățat de mici să fie mari.
Bacăul anilor 2000, în detalii pe care le recunoști
Pentru cine a copilărit în România acelor ani, cartea are și farmecul recunoașterii. Maria locuiește în cartierul URA, al cărui nume îi sună a strigăt de bucurie, deși vine de la Uzina de Reparații Avioane. Familia are o Dacia 1310, sucul de căpșuni de la dozator costă 10.000 de lei, iar vocile copiilor se înregistrează pe casetofon. Mama sună de la o cabină telefonică, cu un singur euro, așa că totul trebuie spus repede. Pe suportul de ziare al tatălui a rămas un număr din „Deșteptarea” din 1999, cu Hagi pe prima pagină.
Detaliile acestea nu sunt doar decor. Spun ceva despre o perioadă în care plecarea la muncă în Italia sau în Spania abia începea să devină obișnuită. Maria știa copii cu tați plecați, dar nu auzise încă de nicio mamă. De aici rușinea și de aici secretul.
O generație despre care se scrie puțin
Copiii crescuți de bunici, de frați mai mari sau de vecini, în timp ce părinții munceau în altă țară, sunt astăzi tineri adulți. Mulți au propriii copii. Unii au plecat, la rândul lor. Experiența lor a apărut des în reportaje și în statistici, dar mult mai rar în literatură, spusă de cei care au trăit-o.
Și nu e vorba de câteva cazuri. Un studiu Salvați Copiii realizat în 2022 estima că aproximativ 536.000 de copii avuseseră cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în anul anterior, iar aproape 954.000 trecuseră prin asta la un moment dat. 31% dintre copiii intervievați au spus că nu fuseseră de acord cu plecarea. Evidențele oficiale arată cifre mult mai mici: la sfârșitul lui 2025, ANPDCA înregistra 50.364 de copii cu părinți plecați, dintre care 7.418 cu ambii părinți în străinătate. Diferența dintre cele două cifre spune, în felul ei, cât de nevăzuți rămân acești copii.
De aceea cartea Cătălinei Galer e importantă dincolo de povestea ei. Le dă cuvinte unor oameni care, de multe ori, au crescut convinși că n-au dreptul să se plângă. Părinții plecaseră pentru ei, nu?
Cine este Cătălina Galer
„Prima și ultima îmbrățișare” este debutul Cătălinei Galer. Autoarea a absolvit studii europene și relații internaționale și are peste zece ani de experiență în administrația publică, unde a lucrat ca expert în politici publice, încercând să apropie instituțiile de societatea civilă. Cartea pornește de la propria copilărie, dar povestea e spusă prin Maria, iar asta îi permite să păstreze privirea de copil, fără explicațiile de adult adăugate după.
Pe coperta a patra, jurnalistul Cătălin Striblea vorbește despre una dintre cele mai importante și mai puțin povestite experiențe ale României de azi. Tot acolo îi transmite un mesaj și Gheorghe Hagi, același Hagi de pe prima pagină a ziarului păstrat de tatăl Mariei.
Dacă ești părinte și te gândești să pleci
Cartea nu dă sfaturi și nici nu judecă. Dar dacă ești în situația de a alege între un salariu mai bun în altă țară și a fi lângă copiii tăi, merită să o citești. Și, poate, să o citești alături de o carte despre atașament.
Gordon Neufeld și Gabor Maté explică în „Ține-ți copiii aproape” de ce relația cu părintele rămâne reperul principal al unui copil și ce se întâmplă când locul acesta rămâne gol. Atunci copiii se orientează spre colegi, spre ecrane sau spre oricine e disponibil. Cartea nu e scrisă despre migrație, dar se potrivește foarte bine. Iar partea despre „cum îl recâștigi pe copil” e utilă și pentru părinții care se întorc acasă după ani de lucru în străinătate.
Dacă ai fost unul dintre copiii rămași acasă
Probabil o să te recunoști în multe pagini. În ascunderea adevărului față de colegi, în telefonul de duminică seara, în cadourile care nu țineau locul nimănui. Uneori, o carte despre altcineva e cel mai blând fel de a te uita la propria poveste.
S-ar putea să-ți vezi și părinții altfel. Cartea nu face din ei vinovați. Mama gătește o zi întreagă înainte să plece, iar ușa nouă, de metal, de care Maria se ține în seara despărțirii, a fost cumpărată cu banii trimiși de tata. Fiecare face ce poate, și tocmai de aceea doare.
Pentru profesori și cluburi de lectură
Cartea merge bine și într-un club de lectură sau într-o discuție la clasă cu elevi mai mari. Capitolele sunt scurte, vocea e a unui copil, iar temele (secretul, rușinea, relația dintre surori, dorul) deschid discuții fără să le forțeze. Pentru profesori mai e un motiv: în același studiu Salvați Copiii, școala fusese anunțată despre situația copilului doar în 57% dintre cazuri. Uneori, copilul din bancă poartă același secret ca Maria.
Unde o găsești
„Prima și ultima îmbrățișare” a ieșit din tipar și poate fi comandată acum pe curteaveche.ro.
Volumul „Prima și ultima îmbrățișare” poate fi cumpărat online de AICI.