Octombrie e Luna conștientizării ADHD. Probabil ai observat în ultimii ani cât de des apare subiectul. Pe rețelele sociale, adulți de 30 sau 40 de ani povestesc cum au primit diagnosticul și cum li s-a schimbat felul în care își privesc copilăria. Psihiatrii au liste de așteptare, iar părinții se întreabă dacă neatenția copilului e o etapă sau ceva mai mult.
Cuprins
Una dintre cele mai citite cărți despre ADHD, la noi și în lume, e „Minți împrăștiate” de Gabor Maté. E și una dintre cele mai discutate. Merită să știi de ce, înainte să o deschizi.
O precizare: acest articol nu înlocuiește un consult de specialitate. Dacă te recunoști în ce urmează, primul pas e o discuție cu un psihiatru sau un psiholog clinician.
Cine e Gabor Maté și de ce a scris cartea
Gabor Maté e medic canadian, născut la Budapesta în 1944. A lucrat zeci de ani ca medic de familie și în îngrijirea paliativă, apoi cu oameni dependenți de droguri din Vancouver. Cititorii români îl știu mai ales din „Când corpul spune nu”, despre legătura dintre stres și boală.
Pe la 50 de ani a aflat că are el însuși tulburare de deficit de atenție, după ce o recunoscuse la mai mulți pacienți. „Minți împrăștiate” a apărut puțin după aceea. E o carte scrisă și din interior: Maté vorbește deschis despre cum s-a manifestat tulburarea în viața lui, în căsnicie și în relația cu propriii copii.
Ce susține „Minți împrăștiate”
Ideea centrală e ușor de rezumat. Maté nu neagă că există o predispoziție biologică. Dar spune că genele nu sunt, singure, destinul. Ce face ca predispoziția să devină tulburare e, în viziunea lui, mediul emoțional din primii ani de viață. Contează mai ales stresul părinților și felul în care copilul a fost (sau nu) liniștit și însoțit.
Din ideea asta decurg câteva lucruri:
ADHD-ul e privit ca o problemă de reglare, nu ca un defect. Creierul unui copil foarte sensibil, crescut într-un mediu tensionat, învață să „se deconecteze”, iar obiceiul acesta rămâne.
Medicația poate ajuta, dar nu ajunge. Maté nu e împotriva medicamentelor. Le-a luat și el. Spune însă că fără o schimbare a mediului și fără munca cu emoțiile ele tratează doar simptomele.
Adultul se poate „re-crește”. Ultima parte a cărții e cea mai practică. Ea vorbește despre cum îți poți oferi, ca adult, atenția și blândețea care ți-au lipsit.
„Minți împrăștiate” are aproape 400 de pagini. E tradusă de Cristina Ștefan și există și într-o ediție de colecție, cartonată.
Unde nu toți specialiștii îi dau dreptate
Aici e partea pe care multe recenzii o sar. Cercetările pe gemeni și pe familii arată constant că ADHD are o componentă ereditară puternică, printre cele mai mari dintre tulburările psihice. De aceea, mulți psihiatri consideră că Maté pune prea mult accent pe mediu. Unii părinți au citit cartea ca pe un rechizitoriu: „copilul meu are ADHD pentru că eu am fost stresat”.
Ar fi nedrept să citim cartea așa. Maté spune explicit că nu caută vinovați. Dar tonul, uneori foarte sigur pe el, poate lăsa impresia asta. Recomandarea noastră e să o citești ca pe o perspectivă, nu ca pe un ghid de diagnostic. E o perspectivă valoroasă tocmai pentru că insistă pe lucrul pe care medicina grăbită îl uită cel mai des: omul din spatele simptomelor.
Ce poți lua din ea, oricum ai privi teoria
Chiar dacă nu ești de acord cu partea despre cauze, cartea are câteva lucruri care rezistă:
- Îți dă un limbaj pentru experiențe greu de explicat: amânarea care nu e lene, uitarea care nu e lipsă de interes.
- Te face mai blând cu tine și cu copilul tău.
- Îți arată că relația, adică faptul că cineva e lângă tine și te înțelege, contează în orice tratament.
Alte cărți care te pot ajuta
Dacă ești părinte și ai tu însuți ADHD. Susan Stiffelman a fost diagnosticată cu ADHD și și-a crescut singură băiatul. În „Parenting conștient” vorbește despre situațiile de zi cu zi: plecatul la școală dimineața, certurile dintre frați, ecranele. Arată cum le gestionezi fără să urmărești perfecțiunea. Traducere de Dragoș Teodor Dumitrescu.
Dacă ești adult și te simți mereu epuizat. Mulți adulți cu ADHD nediagnosticat ajung la cabinet pentru epuizare, nu pentru atenție. „Burnout”, de Imogen Dall, e o carte scurtă, de 192 de pagini, fără promisiuni mari, cu soluții de aplicat imediat. Traducere de Anastasia Ilie.
Dacă vrei să înțelegi mai bine relația dintre copil și părinte. „Ține-ți copiii aproape”, scrisă de Maté împreună cu psihologul Gordon Neufeld, e un fel de continuare pentru părinți a ideilor din „Minți împrăștiate”.
Volumul „Minți împrăștiate” poate fi cumpărat online de AICI.