Dacă ți-a plăcut „Mă gândesc să-i pun capăt”: 5 romane care te neliniștesc fără să fie horror

În octombrie, toată lumea recomandă cărți de groază. Există însă și un fel de cititor care nu caută monștri, ci neliniștea care se strecoară în propoziții obișnuite: o discuție în mașină, o fermă izolată, un telefon care sună de prea multe ori. Dacă ai citit „Mă gândesc să-i pun capăt”, de Iain Reid, știi despre ce vorbim.

Romanul de debut al canadianului Iain Reid (2016) o urmărește pe o tânără care pleacă împreună cu iubitul ei, Jake, să-i cunoască părinții, la o fermă departe de oraș. Pe drum se tot gândește să încheie relația. Restul ar fi păcat să-l povestim. În 2020, Charlie Kaufman a făcut din carte un film pentru Netflix, cu Jessie Buckley și Jesse Plemons. Dacă ai văzut filmul și ai rămas cu întrebări, cartea răspunde la câteva dintre ele și mai adaugă unele noi.

Am ales din catalogul nostru cinci romane care lucrează cu aceleași ingrediente și le-am grupat după ce anume ți-a plăcut la Reid.

Ce face o carte neliniștitoare

Romanele de groază te sperie cu ce se întâmplă. Cele de pe lista aceasta te neliniștesc mai ales prin felul în care se întâmplă. Câteva mecanisme se repetă de la o carte la alta:

• Un narator în care nu poți avea încredere până la capăt. Ce ți se spune e plauzibil, dar ceva nu se potrivește și nu știi exact ce.
• Locuri obișnuite. O bucătărie, o mașină, un apartament de bloc. Neliniștea vine tocmai din faptul că le cunoști.
• Repetiția. Aceeași întrebare, același telefon, același drum. Ce se repetă începe, la un moment dat, să pară amenințător.
• Golurile. Autorul nu-ți spune tot, iar mintea ta umple spațiile goale cu ce e mai rău.

Reid le folosește pe toate patru. Romanele de mai jos folosesc câteva dintre ele, fiecare în felul lui.

Dacă ți-a plăcut că nu poți avea încredere în ce ți se spune: „Intrusul”, de Iain Reid

Cel mai firesc pas următor e tot Reid. Junior și Henrietta trăiesc singuri la o fermă, într-o lume în care resursele s-au împuținat. Într-o seară apare la ușă un străin, Terrance, cu o veste: Junior a fost selectat pentru o călătorie foarte îndepărtată, iar ca Henrietta să nu rămână singură, cineva se va ocupa de „înlocuirea” lui. „Intrusul” e construit aproape numai din discuții în bucătărie și pe verandă, iar tocmai banalitatea lor te ține încordat până la ultima pagină.

În 2023, romanul a devenit film, cu Saoirse Ronan și Paul Mescal. Am scris despre adaptare aici. Traducere de Andreea Florescu, colecția Byblos.

Dacă ți-a plăcut cum un loc banal devine amenințător: „Ne răspândim”, de Iain Reid

Al treilea roman al lui Reid e cel mai scurt, sub 200 de pagini, și probabil cel mai trist. Penny, o artistă în vârstă care trăiește singură, observă lucruri mărunte care nu se leagă: un străin în fața blocului, zgomote din apartamentul gol de alături. După câteva incidente ajunge într-un cămin izolat în mijlocul unei păduri, unde zilele încep să se amestece între ele. „Ne răspândim” vorbește despre bătrânețe ca despre un loc în care granița dintre ce se întâmplă și ce ne temem că se întâmplă devine tot mai subțire. Se citește într-o singură seară.

Traducere de Ludovic-Ștefan Skultéty, colecția Byblos.

Dacă ți-au plăcut vocile despre care nu știi dacă sunt ale celor vii: „Pedro Páramo”, de Juan Rulfo

Juan Preciado îi promite mamei lui, pe patul de moarte, că se va duce la Comala să-și caute tatăl, pe un anume Pedro Páramo. Ajunge într-un sat aproape pustiu, unde oamenii pe care îi întâlnește vorbesc ciudat, apar și dispar, iar zidurile par să murmure. Încet-încet înțelegi că în Comala vorbesc mai ales morții.

„Pedro Páramo” are puțin peste 160 de pagini și a apărut în 1955. Gabriel García Márquez povestea că l-a citit de atâtea ori încât ajunsese să-l știe pe de rost. Fără el, realismul magic latino-american ar arăta altfel. În 2024, romanul a devenit film pe Netflix, în regia lui Rodrigo Prieto.

Traducere de Ileana Scipione, colecția Byblos.

Dacă ți-a plăcut drumul prin ninsoare: „Viscolul”, de Vladimir Sorokin

Și la Reid, unul dintre cele mai apăsătoare momente e un drum cu mașina prin ninsoare. Sorokin face din drumul acesta un roman întreg. Doctorul Platon Ilici Garin trebuie să ducă un vaccin într-un sat lovit de o epidemie care îi transformă pe oameni în morți-vii. Pornește la drum cu Kozma, un cărăuș de pâine, într-o sanie trasă de cincizeci de căluți cât niște potârnichi. Viscolul nu se mai oprește, drumul se tot lungește, iar întâlnirile de pe parcurs sunt tot mai stranii.

„Viscolul” amestecă Rusia secolului al XIX-lea, cea din prozele lui Cehov și Tolstoi, cu tehnologii care n-au ce căuta acolo. Rezultatul e un basm întunecat, comic și sinistru în același timp.

Dacă îți place, povestea continuă în „Doctorul Garin”, despre care am scris aici. Ambele romane au apărut în colecția Byblos, în traducerea Antoanetei Olteanu.

Dacă ți-a plăcut întrebarea „cine sunt eu, de fapt?”: „MICKEY7”, de Edward Ashton

Pare alegerea ciudată din listă, pentru că „MICKEY7” e science-fiction și are mult umor. Întrebarea din centrul lui e însă aceeași care face romanul lui Reid atât de tulburător: ce rămâne din tine dacă poți fi înlocuit? Mickey Barnes e „consumabilul” unei colonii umane de pe planeta înghețată Niflheim. Primește misiunile din care nimeni nu se întoarce, iar când moare e „reimprimat”, cu amintirile salvate. Totul se complică atunci când Mickey7 supraviețuiește unei astfel de misiuni și, întors în colonie, dă peste Mickey8.

Regizorul Bong Joon-ho, cel care a făcut „Paraziții”, a adaptat romanul în filmul „Mickey 17” (2025), cu Robert Pattinson. Traducere de Raluca Maria Schidu, colecția Byblos.

Carte sau film?

Dacă ai văzut doar filmul lui Charlie Kaufman, o să descoperi în roman o altă experiență. Cartea e mai scurtă, mai rece și, spre final, mai limpede. Kaufman a adăugat scene care nu există în carte, de la un balet visat până la o recenzie de film recitată în mașină, și a lăsat mai multe uși deschise. Reid ține tot timpul firul mai strâns. Nu-ți spunem în ce ordine să le iei. Noi am citi întâi cartea.

Și dacă vrei ceva mai întunecat

Dacă după lista aceasta ai chef de suspans clasic, cu crime și anchete, am adunat câteva titluri în ghidul nostru de thrillere. Iar dacă n-ai citit încă „Mă gândesc să-i pun capăt”, octombrie e luna potrivită. E o carte scurtă, se citește într-o seară lungă și rămâne cu tine multă vreme după aceea. Traducere de Andreea Florescu, colecția Byblos.

„Mă gândesc să-i pun capăt” și toate cele cinci romane din listă pot fi cumpărate online de AICI.