Ce faci cu o amintire pe care n-o mai poți verifica cu nimeni?
Cuprins
Un tânăr se întoarce în orașul natal pentru înmormântarea bunicului. Orașul e Přerov, un centru industrial din Moravia, iar întoarcerea îi deschide, unul după altul, toate sertarele copilăriei. Cam atât se întâmplă în prezentul romanului „Amintiri care încă ard”, debutul în proză al scriitorului ceh Marek Torčík. Restul e trecut: începutul anilor 2000, o mamă care muncește în fabrică pe un salariu mic și are grijă de tatăl ei alcoolic, o școală în care un băiat firav, care nu seamănă cu ceilalți, devine ținta preferată.
Spusă așa, pare o poveste pe care am mai auzit-o. Juriile cehe au fost de altă părere: în 2024, romanul a primit premiul Magnesia Litera pentru proză și premiul Jiří Orten, care se acordă autorilor sub 30 de ani. Drepturile de traducere s-au vândut de atunci în peste 30 de țări. Acum cartea ajunge și la cititorii români, în colecția Byblos, în traducerea Gabrielei Georgescu.
Un titlu care te strigă pe nume
În cehă, romanul se numește „Rozložíš paměť”, adică, aproximativ, „vei descompune memoria”. Titlul e la persoana a doua, ca o promisiune sau ca o amenințare, și așa e scrisă și mare parte din carte: naratorul i se adresează personajului cu „tu”. Traducerea engleză, „Memory Burn”, și cea românească au mers amândouă pe imaginea focului.
Diferența dintre titluri spune ceva despre carte. Memoria nu e aici un album de fotografii pe care îl răsfoiești duminica. Seamănă mai degrabă cu un mecanism pe care îl desfaci piesă cu piesă ca să vezi unde s-a stricat și care, din când în când, ia foc în mâinile tale.
Fabrica, școala, bucătăria
Torčík s-a născut în 1993, e poet și jurnalist și locuiește la Praga. Cartea lui se petrece însă departe de capitală, într-un oraș unde sărăcia trece de la o generație la alta odată cu mobila. Mama naratorului e prinsă între tura de la fabrică și grija pentru un tată bolnav, care bea. Băiatul e bătut și umilit la școală pentru că e altfel, iar acasă nu găsește nici el prea multă înțelegere: mama acceptă greu că fiul ei e gay.
Singura lumină din copilăria aceasta e prietenia cu Marian, un coleg rom, care se transformă cu timpul în iubire. Prin el, romanul atinge și o altă formă de excludere, rasismul față de romi, la fel de obișnuit în orașul acela ca fumul de la fabrică. Criticii cehi au remarcat curajul cu care Torčík scrie despre abuz și despre bullyingul homofob, subiecte despre care mulți ar prefera să se tacă.
Rudă cu Édouard Louis?
Prezentarea ediției românești face comparația înaintea oricui, și e greu de evitat. „En finir avec Eddy Bellegueule”, romanul cu care francezul Édouard Louis a debutat în 2014, pornește tot dintr-un oraș muncitoresc și tot de la un băiat bătut la școală pentru că e altfel.
Dacă Louis scrie ca un sociolog furios, care vrea să-i numească pe vinovați, Torčík pare, după cum îl descriu criticii cehi, mai interesat de ce rămâne după furie. Un recenzent observa că romanul arată cum amintirile ne formează și, în același timp, ne țin captivi. Săptămânalul Respekt l-a numit una dintre cele mai puternice cărți cehe ale anului 2023, un roman care, până la urmă, vorbește despre împăcare și speranță.
De ce acum
Între 7 și 11 octombrie, Cehia e invitata de onoare a Târgului de Carte de la Frankfurt, cel mai mare târg de carte din lume. Motto-ul ales, „Cehia. O țară la mare”, e o glumă literară: în „Poveste de iarnă”, Shakespeare îi dă Boemiei o coastă pe care n-a avut-o niciodată. La Frankfurt vor fi prezenți 75 de autori cehi.
Pentru mulți cititori români, literatura cehă înseamnă încă Kundera (despre biografia lui am scris aici), Hrabal sau Čapek. Torčík face parte dintr-o generație născută după 1989, care scrie despre o altă Cehie, cea a orașelor industriale rămase în urmă după tranziție. Pentru un cititor din România, peisajul o să pară cunoscut.
O obiecție
Nu toți criticii cehi au fost cuceriți fără rezerve. Unii au observat că romanul deschide prea multe fire, relații și personaje pe care nu le duce până la capăt. E o obiecție de luat în seamă: structura fragmentară, care sare de la prezent la copilărie și înapoi, cere răbdare, iar cine caută o intrigă limpede, cu început și sfârșit, s-ar putea simți pierdut.
Pe de altă parte, așa funcționează și memoria. Nu-ți predă amintirile în ordine și nici nu-ți promite că le vei înțelege pe toate.
Pentru cine e cartea
Pentru cititorii care au crescut într-un oraș mic și au plecat din el, chiar dacă nu toți din aceleași motive. Pentru cei care au citit „En finir avec Eddy Bellegueule” sau alte romane despre copilăria trăită la marginea clasei sociale și a normei. Pentru oricine vrea să afle ce scrie azi generația tânără din Europa Centrală. Mai puțin pentru cei care caută o intrigă cu răsturnări de situație: aici tensiunea vine din amintiri, nu din întâmplări.
Ce rămâne
Bunicului îi plăcea să susțină că singurul lucru bun pe care l‑a făcut Hitler a fost să‑i bage în lagăr pe țigani și pe homosexuali. În lumea lui, cuvintele nu aveau niciun impact asupra trupurilor către care ținteau, întotdeauna era vorba doar despre faptul că, în sfârșit, își permitea să spună cu voce tare adevărul.
–Ce dracu’, doar suntem liberi, nu? zbiera nervos spre televizor de fiecare dată când nu‑i plăcea ceva, de îndată ce apărea cineva care aducea vreo obiecție.
Nu percepea durerea pe care o provoacă o expresie, impactul comparabil cu al unei lovituri în cap. Cuvintele nu pot face viața imposibilă, nu pot provoca inflamații ale memoriei.
„Amintiri care încă ard” e o carte despre întoarcere, dar mai ales despre ce se întâmplă după ea. Întrebarea pe care o lasă și-a pus-o oricine a plecat vreodată dintr-un oraș mic: cât din cine ești ai luat cu tine și cât ai lăsat acolo? Poate că din orașul natal pleci de două ori. O dată cu trenul și a doua oară atunci când reușești, în sfârșit, să-ți privești amintirile fără să te mai ardă.
Volumul „Amintiri care încă ard”, de Marek Torčík, poate fi cumpărat online de AICI.