Astăzi, la ora 14:00 (ora României), Academia Suedeză anunță cine primește Premiul Nobel pentru Literatură 2026. Până atunci, pariurile rămân deschise. Pe lista cotelor publicată de Literary Hub pe 29 septembrie, favorita e scriitoarea chineză Can Xue (10/1), urmată de Haruki Murakami (14/1), apoi de Gerald Murnane și Thomas Pynchon (16/1). Pentru cititorii români, un nume de pe aceeași listă contează mai mult decât celelalte: Mircea Cărtărescu, cotat la 25/1.
Cuprins
Ultimii laureați au fost László Krasznahorkai (2025), Han Kang (2024), Jon Fosse (2023) și Annie Ernaux (2022). Academia are însă și obiceiul de a-și surprinde publicul, cum a făcut cu Bob Dylan în 2016 sau cu Abdulrazak Gurnah în 2021, pe care puțini îl aveau pe listă.
Așteptând anunțul, ne-am uitat pe rafturile noastre și am găsit trei feluri de cărți bune de citit azi: ale laureaților, ale eternilor favoriți și ale marilor scriitori pe care Nobelul i-a ocolit.
I. Laureați pe care îi poți citi chiar azi
Miguel Ángel Asturias (Nobel 1967)
Guatemalezul Asturias a primit premiul pentru o literatură legată strâns de tradițiile popoarelor indigene din America Latină. Poți începe cu oricare dintre cele două romane ale lui apărute la noi, în colecția Byblos.
„Domnul Președinte” (1946) e unul dintre romanele care au fondat „romanul dictatorului”, specia în care aveau să scrie mai târziu García Márquez și Vargas Llosa. Dictatorul nu are nume, dar cititorii l-au recunoscut ușor în Manuel Estrada Cabrera, care a condus Guatemala mai bine de două decenii. Totul e frică, delațiune și un limbaj care alunecă din coșmar în poezie. Traducere de Ioana-Gabriela Dumitrescu.
„Oameni de porumb” (1949) pornește de la mitul maya al oamenilor făcuți din porumb și îl transformă într-o poveste despre ciocnirea dintre țăranii indigeni, pentru care porumbul e sacru, și cei care îl cultivă doar pentru profit. Traducere de Georgiana-Raluca Strugar.
Mario Vargas Llosa (Nobel 2010)
Scriitorul peruan, care a murit în aprilie 2025, a primit Nobelul pentru felul în care a cartografiat structurile puterii și rezistența, revolta și înfrângerea individului. Din catalogul nostru, recomandarea pentru o zi ca aceasta e mai puțin obișnuită: „García Márquez. Povestea unui deicid”, teza lui de doctorat din 1971. Un viitor laureat scrie, pe 640 de pagini, despre alt viitor laureat (García Márquez avea să primească premiul în 1982). Vargas Llosa îl vede pe romancier ca pe un „deicid”, cineva care se revoltă împotriva realității și îi pune în loc o lume rivală. Cartea a fost scrisă pe vremea când cei doi erau prieteni, înainte de celebra lor ruptură din 1976. Traducere de Ileana Scipione, colecția Argument.
Pentru cititorii mai mici, Vargas Llosa a scris și „Corabia copiilor”, cu ilustrații de Gabi Toma: un bătrân îi povestește unui băiat despre călătoria copiilor care au pornit cândva spre Ierusalim. E recomandată de la 7 ani și a apărut în colecția LitKids.
Despre alte cărți ale laureaților Nobel publicate la Curtea Veche am scris aici.
II. Eterni favoriți: numele care revin an de an pe liste
Joyce Carol Oates (cota 40/1)
Puțini scriitori au fost dați drept favoriți de atâtea ori. Joyce Carol Oates a publicat zeci de romane, volume de povestiri, poezie și eseuri și apare de decenii pe listele caselor de pariuri. La noi o poți descoperi din latura ei de suspans: „Pustiul din Pine Barrens” urmărește o serie de crime legate de o regiune sălbatică de păduri și mlaștini din New Jersey și felul în care ele îi schimbă viața lui Matt McBride. Traducere de Cornelia Florea, colecția Byblos.
Louise Erdrich (cota 50/1)
Scriitoare din neamul Ojibwe și câștigătoare a Premiului Pulitzer în 2021, Louise Erdrich are o librărie independentă în Minneapolis. Tot într-o librărie din Minneapolis se petrece și „Sentința”: Tookie, eliberată după zece ani de închisoare, lucrează acolo și descoperă că locul e bântuit de fantoma unei cliente foarte insistente. Romanul se întinde pe un an greu, din toamna lui 2019 până în toamna lui 2020, cu pandemia și protestele de după moartea lui George Floyd. Am scris mai pe larg despre el aici. Traducere de Andreea Florescu, colecția Byblos.
Vladimir Sorokin (cota 40/1)
Despre „Viscolul” și continuarea lui, „Doctorul Garin”, am scris chiar marți, în recomandările noastre pentru cititorii lui Iain Reid. Sorokin a plecat din Rusia în 2022 și e unul dintre cei mai importanți prozatori ruși în viață. Dacă vrei să-l citești azi, „Viscolul” are sub 170 de pagini și e cea mai bună poartă de intrare.
III. Marii absenți: scriitori pe care Nobelul i-a ocolit
Carlos Fuentes
Mexicanul Carlos Fuentes (1928–2012) a fost pomenit ani la rând printre favoriți și n-a primit niciodată premiul. „Jilțul vulturului”, publicat în 2003, se petrece în Mexicul anului 2020. După ce președintele votează în Consiliul de Securitate al ONU împotriva Statelor Unite, Washingtonul îi taie țării telefoanele, faxurile și e-mailul, iar politicienii care se luptă pentru succesiune sunt nevoiți să-și scrie scrisori. Rezultatul e un roman politic epistolar, cu un umor negru care azi pare aproape profetic. Traducere de Horia Barna, colecția Byblos.
Max Frisch
Elvețianul Max Frisch (1911–1991) a fost și el des pomenit drept candidat. „Homo Faber” (1957) e romanul unui inginer, Walter Faber, care crede doar în statistică și în tehnică și care e tras, printr-un șir de coincidențe, într-o poveste pe care n-o poate calcula. E scurt, limpede și greu de uitat. Traducere de Mara Giurgiuca, colecția Byblos.
Thomas Bernhard
Austriacul Thomas Bernhard (1931–1989) n-a primit Nobelul și probabil l-ar fi luat în râs: despre premiile pe care le-a primit a scris o carte întreagă, plină de ironie, publicată postum. „Ca tăietorii de lemne. O iritare” (1984) e monologul unui scriitor la o „cină artistică” din Viena, dată de un compozitor și de soția lui în seara în care o prietenă comună a fost înmormântată. Toată lumea așteaptă un actor celebru, iar naratorul, așezat într-un fotoliu, își varsă în gând toată iritarea față de lumea culturală vieneză. În 1984, cartea a fost chiar confiscată pentru scurt timp, după ce unul dintre cei care s-au recunoscut în ea a dat-o în judecată. Traducere de Daniela Ștefănescu.
Și Juan Rulfo
Rulfo (1917–1986) a publicat un singur roman și o culegere de povestiri și e socotit unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă spaniolă ai secolului XX, fără să fi primit vreodată Nobelul. Despre „Pedro Páramo” am scris tot marți.
Cum citești un laureat (sau un favorit): trei sugestii
- Începe cu o carte scurtă. „Pedro Páramo”, „Viscolul” și „Homo Faber” au sub 300 de pagini și îți arată repede dacă vocea autorului e pentru tine.
- Citește discursul. Discursurile laureaților sunt publicate gratuit pe nobelprize.org. Cel al lui Vargas Llosa, „Elogiul lecturii și al ficțiunii”, e un bun început.
- Citește în pereche. „Domnul Președinte” și „Jilțul vulturului” sunt două romane despre putere scrise la mai bine de o jumătate de secol distanță. Citite unul după altul, îți arată cât de puțin se schimbă unele lucruri.
Indiferent ce nume se aude azi la Stockholm, e o zi bună pentru a deschide cartea unui autor pe care nu l-ai citit încă.
Toate cărțile din acest articol pot fi cumpărate online de AICI.