Recomandări
Sunt, desigur, niște povestiri bine scrise; dar mai presus de orice sunt niște povestiri bine gândite. Ideea din centrul fiecăreia e inedită și fecundă – adevărată food for thought. Jocul inteligențelor (inteligență umană/naturală versus inteligență artificială) e genial pus în scenă și are potențialul de a ne provoca dileme etice și ontologice.
mai degrabă decât o istorie a ideilor, acest volum este un salon de idei unde se discută energic, angajat, dar neîncrâncenat, principiile lui Voltaire, observațiile lui Tocqueville prescripțiile lui John Stuart Mill sau Omul din Subterană al lui Dostoievski, cu egal și real interes pentru conținutul lor ideatic. Ne întâlnim, așadar, cu o carte densă de o extraordinară bogăție informativă și
cucerește cititorul prin aceea că îi clarifică niște confuzii comune (de exemplu, dintre anxietate, frică și îngrijorare, sau dintre stări, emoții și gânduri), i se adresează într-un limbaj colocvial extrem de accesibil și menține permanent un ton prietenos, plăcut. (Iar trimiterile lejere la cărți sau filme bine cunoscute nu fac decât să adauge plăcere lecturii.)
primul său volum de proză, copt câtva timp înainte de publicare, și, cu un titlu parodic, un subtitlu-păcălici și un conținut care excelează prin – cu termenul autorului – caterincă, îl consacră probabil ireparabil pe Octav Gheorghe drept un umorist redutabil. Un Louis de Funès al condeiului. Un Jerome K. Jerome al României. (Nu, acela n-a fost Caragiale.)
Dar ce e limpede și izbitor la această personalitate este că „practică ceea ce predică”: este ea însăși modelul de lider – de opinie, în cercetare, în domeniul dezvoltării personale – pentru care pledează. Anume, un lider îndrăzneț. Care nu își ascunde vulnerabilitățile sub o armură „impenetrabilă”, ci și le asumă; care nu e nevoit să se comporte agresiv pentru
Străinul este, de altfel, Personajul. În oricare dintre prozele scurte ale lui George Moise. Nu neapărat camusian, ci hrănit mai degrabă din experiența foarte concretă a migrantului (român) de secol XXI. Străinul se rupe de o obârșie pe care, totuși, nu poate să nu o poarte în continuare, sublimată, în sine. Strămutat, transplantat în
Nu poți, pe de altă parte, să nu fii captivat/ă de toate curiozitățile presărate prin volum: ce obiecte au fost folosite ca bani de-a lungul mileniilor, cum a ajuns profilul conducătorului să fie ilustrat pe monede, de ce pe bancnotele americane scrie „In God we trust” și de unde vine numele de „dolar”, de ce monedele
Ni se semnalizează, în fapt, o criză spirituală direct proporțională cu „acumulaționismul” material pe care-l practicăm. Ca alternativă, prin vocea lui Alice/Aleph ni se propune în Epoca Antropocenului orientarea înspre un viitor post-materialist simplificat până la esențial. O eră a omenescului în toate împărtășit – de la masa de prânz la
Transformarea Phoenix e genul de carte – practică, suplă, super prietenoasă – pe care, după ce o citești, vrei să o ai în continuare la îndemână, în casă, ca să o redeschizi și să regăsești ușor în ea coordonatele sinelui reînnoit și principalii pași care te duc de la victimizare și negativitate la viziune și optimism,


